Operat ieri pe coloană în Germania, la Dortmund, fostul mare internațional Marcel Răducanu ne-a vorbit și despre anunțata colaborare cu FRF, pe care o bătuse în cuie la începutul acestui an, în ianuarie.
ProSport: Parcă aveați o colaborare cu FRF, v-au chemat pe-aici… Sunt foarte trist. Nu m-a mai sunat nimeni, trebuia să vin acolo cu Andy, băiatul meu cel mare, care are și el o Academie de fotbal. Am fost în ianuarie la Comisia Tehnică a FRF și urma ca atunci când au antrenorii examene pentru licențele A și B să venim și să arătăm metodele noastre de antrenament, de aici, din Germania, fiindcă avem succes de 25 de ani. Deci ceva bine facem noi, că altfel nu rezistam ca străini în Germania.
Băiatul dumneavoastră e și el antrenor? Da, da, da. El face mai mult pentru inteligența de joc, să le meargă căpățâna. Eu fac cu mingea, tehnică individuală. Urma să venim și să facem câte o oră de pregătire cu câte 10 antrenori de la Școala de antrenori a FRF, iar apoi cu copiii în fața acestor antrenori, urmând ca a doua zi să facă ei pregătirea, iar noi să ne uităm și să corectăm. Era o idee extrem de interesantă, dar nu m-au mai sunat.
„Eu am fost vreun ciobănaș și n-am știut să driblez?”
Cu cine ați vorbit în ianuarie? Păi cu toți care erau acolo, la Comisia tehnică. Cu Andrei Vochin, cu Moraru… Toți au dat din cap, că e bine, că e frumos, dar văd că nu m-a mai sunat nimeni. Am auzit că au zis unii: „Ce, dom”le, vin ăia din Germania să ne învețe pe noi să driblăm?” Parcă ar veni vreun ciobănaș, parcă eu am fost un ciobănaș și n-am știut să driblez. M-a dărâmat un pic treaba asta.
Dar cine trebuia să vă sune? Stoichiță? Trebuia să mă sune Stoichiță. Mi-a dat un mesaj de felicitare de Paște, iar eu i-am trimis un mesaj de ziua lui. Nimic despre ce am discutat noi în ianuarie. Trebuia să mă sune ori el, ori Andrei Vochin. Cred că ar trebui să vorbesc cu președintele, cu Burleanu, care a fost de acord cu colaborarea.
Măcar să vă fi sunat să vă spună că se amână un pic… Da, da, da. Dar ei, acolo, se pare că n-au niciun plan de organizare. Când se trezește vreunul, zice: „Băi, hai să facem acum!” Păi nu se poate așa. Trebuie să știu și eu când vin, cu 3-4 săptămâni înainte. Trebuie să-mi organizez și eu treburile pe aici, cu școala, cu antrenorii. Nu pot să plec așa, când le vine lor.
„În România, toți ospătarii și toți taximetriștii sunt antrenori de copii!”
Deci v-au lăsat baltă. Da, au lăsat-o baltă. Să ia pe altcineva și să facă, dacă ei cred că au pe altcineva mai bun care să învețe copiii, că acolo e problema. Nu vedeți că ne bat toți? Ne bate Haiti (n.r. – România U16 a fost învinsă cu 1-0 într-un amical de Haiti U17!) Doamne ferește! Dacă nu se lucrează ca lumea cu copiii, de mici… Ai 120 de școli de fotbal în București. Toți ospătarii, toți taximetriștii sunt antrenori de copii. De ce vin tot timpul copii din România încoace? Că acolo nu se face treabă.
Dar avem și noi o națională bună, U21… Da, e o generație bună. Să dea Dumnezeu să facă rezultate la Campionatul European.
Au vreo șansă să iasă din grupe? Bineînțeles că au șanse. Depinde acum de ei, cum îi motiveaz și Rădoi. Dar jucătorii trebuie să arate că au calitate. Poți să fii tu mare antrenor, dar dacă jucătorii nu te ajută și ei, nu au atitudine, mentalitate și voință, degeaba. Ei sunt pe teren. Ok, antrenorul te pune pe teren, te motivează, face tactica, dar tu ești acolo, tu trebuie să joci.
De transferul lui Răzvan Marin la Ajax ce ziceți? Băiatul a jucat foarte bine în Belgia. Acum pleacă o jumătate de echipă de la Ajax, sper să-și găsească locul.
Îl vedeți și mai sus de Ajax? De ce nu? Totul depinde de el. Cum se dezvoltă în continuare, cum progresează, să dovedească faptul că are valoare, să joace meci de meci.
Ce zic germanii că englezii au acaparat fotbalul la nivel de cluburi? Ambele finale europene se joacă între echipe englezești, Liverpool – Tottenham în Liga Campionilor și Arsenal – Chelsea în Europa League. Englezii au cel mai bun campionat din lume la ora actuală, dar cu naționala nu prea reușesc la Europene sau Mondiale. Ce să zică nemții? Asta e. Nemții trec printr-o perioadă dificilă și la națională, nu prea mai vin jucători talentați, creativi. Trebuie să caute și ei, să se mai uite la englezi, la olandezi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER